Interviu cu Vasile Dorolți

„Oameni și cruci”
Interviu cu Vasile Dorolți
Sens Unic
ianuarie 2014


Foto: Vasile Dorolți

Ce este „Oameni si cruci” ? Un studiu etnografic, un fotoreportaj sau altceva…?

„Oameni si cruci” nu este un studiu (cu atât mai puțin unul etnografic) și nici măcar un fotoreportaj (materialul nu surprinde fapte deosebite, evenimente sau întâmplări). Poate că „Oameni și Cruci” este mai degrabă o meditație asupra unui fenomen banal în sine – modernizarea accelerată și fără repere a unei societăți-. Proiectul ilustrează discret, pornind de la un detaliu aparent nesemnificativ în viața Maramureșului, (troițele de la marginea drumului), transformarea rapidă, tragică, ireversibilă a unei societăți patriarhale, într-o societate pseudomodernă, asimilată superficial din perspectivele unui proletariat dezrădăcinat de locurile de baștină. Poate că „Oameni și cruci” este mai degrabă o satiră cu morala următoare: cei chemați să lucreze la păstrarea ființei acestui neam, sunt de fapt primii care îi sabotează spiritualitatea din prostie, din lipsă de har și din lipsă de dragoste față de „turmă”. Cum poți înțelege acest fapt aparent banal: în loc să incurajeze meșterii locali să zugrăvească troițe cu mâna lor, cu talent și suflet, să dezvolte o școală, să hrănească niște oameni cu această îndeletnicire, tu, așa-zisul păstor al turmei, dai jos tot ceea ce au creat acești meșteri și pui în loc Cristoși de plastic, cu flori de plastic, cu becuri de plastic, totul din plastic? Nu m-aș mira să aflu că „plasticurile” sunt făcute în China, pentru ameliorarea costurilor.

Chiar dacă faci fotografiii de duminică, cum spui tu, nu ești un amator în fotografie. Ce este fotografia pentru tine?

Nu sunt nici măcar fotograf de duminică, și constat asta fără ostentație. Fotografia a fost importantă, chiar foarte importantă pentru mine în anii ’80. Este greu de explicat acum, dar în anii aceia de dictatură, simțeam imperios nevoia să mă exprim cumva și fotografia a fost un limbaj care îmi venea ca o mănușă. Am lucrat cu pasiune la cele căteva proiecte ale mele dar nu cu conștiința unui fotograf, ci mai degrabă cu cea a unui protestatar. Cu regret trebuie să recunosc că nu am avut nici educația și nici cultura suficientă ca să devin un fotograf serios, dar am fost și am rămas un mare iubitor de fotografie.

Care sunt fotografii care te-au inspirat și au lăsat o urmă in educația ta?

Trebuie să recunosc că am cunoscut toți fotografii importanți din ultimii 30 de ani. Acesta a fost și marele meu noroc în fotografie. De la toți „am furat” câte ceva, dar din păcate, de învățat am invățat foarte puțin, și lecțiile nu le-am înțeles la timpul lor, ci mult mai târziu. Astfel în anii ’80, munceam și sufeream cot la cot cu Feleki Istvan, Feleki Carol și Dorel Găină, cu Petrică Mercea și Florin Andreescu. Prin peșteri făceam echipă foto și am colaborat la albumul de fotografie de peșteră „Piatra altarului” cu Cristian Lascu. În anii ’90, a început lunga perioadă cu grupul de la Baia Mare: cu Silviu Gheție și Mircea Rusu în prima fază, apoi aventura „7 zile” cu Cosmin Bumbuț, Alexandru Paul, Petruț Călinescu, Oleg Tishkovets, Bogdan Croitoru, Rene Triebl și Silviu Gheție, bineînțeles, împreună cu tot restul echipei de la „7 zile”, cu Hajdu Tamas și Olah Laszo Tibor sau cu Remus Țiplea. Am avut plăcerea să-i cunosc personal pe Dinu Lazăr și pe Dan Dinescu, pe Vlad Eftenie și pe Sorin Onișor, pe Mihai Grigorescu și Cornel Pufan, pe Emese Benko, pe Ioana Moldovan și Silviu Pavel, pe Sorin Vidis și Dan Mititelu și încă mulți alții… Da, cred ca în ceea ce privește întâlnirile fotografice, am fost un om norocos și le mulțumesc tuturor.

Ce te-a inspirat pentru acest proiect? Ce te inspiră in general?

Ideea proiectului s-a cristalizat în momentul în care, după câțiva ani în care am fotografiat troițele vechi și decolorate, frumoase în simplitatea lor și perfect integrate peisajului, brusc am sesizat prezența crucilor din plastic. Am fost șocat.

Au vreun specific, în funcție de zona geografică, aceste cruci? Unde sunt/ unde ai găsit cele mai multe cruci vechi, neatinse de globalizare?

Fără să aprofundez științific problema, am sesizat că sunt caracteristici locale. De exemplu, în zona Suciu- Groșii Țibleșului, sunt troițe foarte diferite de alte zone ale Maramureșului, toate sunt făcute de aceeași mână. Am găsit un meșter local la Dealu Mare, în Maramureș, iar despre unele troițe am aflat că sunt pictate de meșteri de prin Bistrița.

Cine sunt oamenii din spatele acestor troițe?

Spre surpriza mea, meșterii acestor troițe sunt anonimi, sursele sunt vagi și greu de identificat. Nefiind cercetător, la un moment dat am și renunțat să caut autorii sau locul de proveniență a acestor troițe. Sunt mult mai împăcat cu ideea că ele sunt acolo de când lumea, și vor dăinui până când viiața de plastic va lua complet locul vieții adevărate a maramureșeanului.

Ai început acest proiect acum zece ani. Cum vrei să-l finalizezi?

N-am idee.

Ai vreo amintire mai deosebită din timpul fotografierii acestor troițe? Sau vreo poveste despre oamenii care fac aceste troite?

Nu am nici o amintire deosebită legată de fotografierea acestor troițe. Subiectul este blând și linștit, nu are nimic spectaculos, nu transformă fotograful în erou. Nu trebuie vânat, nu necesită să te scoli cu noaptea în cap, nu ai nevoie de un sac de aparatură fotografică. Troițele sunt acolo, la locul lor, tot timpul, și se sting încet ca lumânarea.

Iți place să mergi singur sau însoțit în turele tale fotografice?

Cui îi place să umble singur pe coclauri?

Mi-au plăcut foarte mult diaporamele tale dinanite de 1989. Dacă ai face o diaporamă cu crucile, ce muzică și ce poezie ai folosi ?

Am făcut deja o diaporamă cu troițele. Se numște „Oameni și cruci”, și am apelat la câteva piese de folclor autentic interpretate de Dumitru Leșe.

A mai fost abordat acest subiect de alți fotografi?
Simbolul crucii l-am întâlnit în câteva proiecte fotografice, sunt și câeva abordări românești ale subiectului, dar „Oameni și cruci” par a fi un „brand” Vasile Dorolți, din câte îmi dau seama.
Câteva conferințe și prezentări de diaporame, un articol de revistă și 2-3 interviuri, se pare că mi-au legat definitiv numele de această temă.

Care este “crucea” lui Vasile Dorolti?

Nu știu care este, dar simt cum este. Pare una ușor de dus, frumoasă și senină. Și totuși…

Foto: Oleg Tishkovets



Vasile Dorolți s-a născut la Sighetu-Marmației. Este unul dintre cei mai sensibili și cei mai buni fotografi romăni, cu un puternic spirit de echipă. Cu modestie, lui Vasile Dorolți îi place să se recomande ca un fotograf amator, autodidact, membru al diferitelor asociații și cluburi fotografice din Cluj și Baia Mare, unde peste tot este ales democratic în postul de președinte, după care mereu este ignorat.
A expus fotografiile sale în numeroase expoziții personale și de grup din țară și din străinătate, începând încă din anii ‘80. Este un artist matur, responsabil, nostalgic, diaporamist, veșnic îndrăgostit de fotografia alb-negru. A publicat fotografiile sale în mai multe albume fotografice: „7 ani în Maramureș”, „Munții Apuseni” și „Piatra altarului”. De asemenea suntem obișnuți cu fotografiile lui din revista „Dilema Veche”.
Ultimul proiect important al său este „Oameni și cruci”.



http://vasiledorolti.blogspot.ro/

http://www.7zile.ro/index.php

Comments are closed.


Archives