Pieter Bruegel the Elder
Big Fish Eat Little Fish. 1556.
Pen and brush and gray and black ink,
21.6 x 30.7 cm.
Graphische Sammlung Albertina, Vienna, Austria.
Douăsprezece Imperii
“Nu-i oare istoria lumii cel mai pasionant dintre romane?” [1]
În cartea „Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane (1914-1991)”, apărută la Editura Humanitas, Neagu Djuvara încearcă „să gâcească marile desfășurări politice din viitorul ce se poate închipui”.
După definirea termenului de civilizație și după enumerarea celor mai importante douăsprezece civilizații, Neagu Djuvara se oprește la analiza a patru civilizații integral cunoscute: chineză, elenică, arabă, și occidentală. Sunt analizate fazele de evoluție observate în istoria unei civilizații, adică faza larvară, faza de formare, faza de înflorire și faza de luptă pentru hegemonie. În cea mai mare parte din carte este tratat cazul civilizației occidentale în perioada 1914-1991, cu specificarea faptului că, puterea americană domină faza de luptă pentru hegemonie a civilizației occidentale. Perioada 1914-1991 este numită de autor Războiul de șaptezeci și șapte de ani, prin analogie cu Războiul de Treizeci de Ani și Războiul de O Sută de Ani.
“…studiul civilizațiilor ne arată că întotdeauna profundele mutații petrecute în viața spirituală- artă, gândire, credințe- care se întâmplă la trecerea de la o civilizație la alta apar după începutul scăderii puterii politice, uneori chiar cu veacuri mai târziu. Or, în cazul civilizației noastre, observăm un fenomen cu totul excepțional, extraordinar, nefiresc față de modelul tutror civilizațiilor defuncte, anume că bruște și adânci schimbări în știință, filozofie, în toate artele, alături de o scădere enormă înregistrată la nivelul practicării religiei creștine, au început subit prin ani ai veaculuii al XX-lea, deci cu mult înainte de o relativă închegare politică, adică de apariția unei eventuale unice puteri hegemonice, imperiale…De asemenea, revoltele haotice ale tineretului împotriva oricărei rânduieli tradiționale, din ce în ce mai dese și mai sălbatice, pot fi, și ele, privite ca o dereglare în adâncime a societății.Să fi avut dară dreptate Berdiaev cu Un nou ev mediu (1920)?”
Este interesantă și analiza longevității celor două civilizații (chineză și egipteană) cu o durată de peste două mii de ani. Ambele civilizații au câte trei perioade imperiale, întrerupte de două perioade intermediare. Este de remarcat faptul că nici una din perioadele imperiale ale celor două civilizații longevive nu a ținut mai mult de cinci sute de ani, iar perioadele intermediare în medie două sute de ani.
Imperiul Roman ține din 100 î.e.n până în 400 e.n (cinci sute de ani), cel Otoman din 1520 până la 1918 (patru sute de ani), Imperiile Precolumbiene au o durată mai mică de hegemonie: două sute de ani pentru azteci și mai puțin de o sută cincizeci de ani in cazul incașilor.
Așa cum afirmă Neagu Djuvara:
”În faza ascendentă a unui stat multinațional, puterea e concentrată în mâinile unei infime minorități, atât etnice cât și sociale” iar „în faza descendentă, puterea e din ce în ce mai mult în mâinile perifericilor acelei societăți”. „Nu perifericii alungă centralii de la putere, ci aceștia nu mai au destulă vlagă și lasă puterea nou-veniților, care, departe de a lichida vechea putere, sunt dimpotrivă cei care se străduiesc încetul cu încetul ca fosta împărăție să nu piară cu totul”. [2]
Pe mine m-a convins domnul Djuvara că istoria este un roman pasionant.
——————————————————————————–
[1] Neagu Djuvara, Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane (1914-1991), Editura Humanitas, București, 2008, pag 27.
[2] Idem, pag 121.
Napoleon Bonaparte’s exile to Elba, from a
British engraving, 1814.
Source: Library of Congress CALL NUMBER: PC 2 – Journey of a modern hero … (A size) [P&P]
Author: Pub’d by J. Phillips, No. 32 Charles Street Hampstead road (London)