Vlad Crișan- student la Cambridge
Ianuarie 2011
de Sens Unic

Caspar David Friedrich (German, 1774-1840).
Moonrise (Two Men on the Shore), ca. 1837.
Sepia over a pencil sketch. 24.5 x 34.5 cm (9 5/8 x 13 9/16 in.).
© State Hermitage Museum, Saint Petersburg
http://www.arthermitage.org/Caspar-David-Friedrich/Moonrise.html

Vlad Crișan este elev în clasa a XII-a A la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare. Este greu să-l caracterizezi pe Vlad în câteva cuvinte. Este ambițios, autodidact, foarte modest şi este preocupat de matematică, judo, biliard, fotbal, cărţi de filosofie, teatru şi filme. Printre realizările lui de până acum amintim: participarea la numeroase olimpiade naționale de matematică şi de fizică, locul 3 alături de restul echipei române, la concursul internaţional “30 Problems in 30 Languages” precum şi deţinerea titlului de campion naţional la judo. Acum 2 ani a participat la o sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice la matematică în Cipru, unde a prezentat generalizarea unei recurenţe în rezolvarea unor probleme de algebră, generalizare supranumită (exagerat spune el) „teorema lui Crişan” . De curând a publicat o carte „Culta, sportiva, piţipoanca…Teoria pas cu pas”. În data de 6 ianuarie 2011 Vlad Crişan a aflat că a fost admis la King’s College din cadrul Universităţii Cambridge.
L-am întrebat și ne-a răspuns cu drag la întrebările despre olimpiade şi concursuri şcolare, matematică şi tehnologie, cultură generală şi valori, educaţie şi societate.

Despre matematică, olimpiade și olimpici

Matematica este, dincolo de cifre, ecuaţii şi calcule, un mod de viaţă. Gândirea logico-matematică presupune un spirit întreprinzător, tactic şi mereu deschis spre inovaţie. În ceea ce mă priveşte, îmi plăcea de mic să mă joc cu numerele şi să fac tot felul de jonglerii cu ele. Educatoarea, prin grupa pregătitoare, a fost prima persoană care a crezut că aş putea avea potenţial în acest domeniu. Prin clasele primare, cu excepţia unor premii mărunte la două-trei concursuri locale, nu am ieşit cu nimic în evidenţă. Am realizat că am înclinaţie spre acest domeniu abia în clasa a 5-a cu ocazia olimpiadei de matematică. Analizând din exterior atât pe părinţi cât şi pe mine, cred că prin acest joc de ruletă al încrucişării genelor am moştenit dorinţa de muncă de la mama, iar aşa zisele sclipiri de moment de pe ramura paternă. Cu ce au contribuit categoric amândoi sunt voinţa şi ambiţia.

Olimpicii internaţionali au un caracter la fel de diversificat ca orice altă categorie. Făcând trimitere la o operă argheziană, unii au dobândit reuşita prin inspiraţie, alţii prin transpiraţie. Ceea ce au însă cu toţii în comun e pasiunea incomensurabilă pentru matematică. Sunt oameni deosebiţi, marea majoritate de o modestie rară şi cu foarte mult bun simţ. Deşi au savurat gustul succesului, cam toţi ştiu de unde au pornit.

Cu toate că pare ciudat, nu am vreun premiu care să-mi fi rămas impregnat în minte ca o realizare de excepţie. Există totuşi câteva rezultate de care sunt mândru, cum ar fi locul 3, alături de restul echipei române, la concursul internaţional “30 Problems in 30 Languages”, concurs ce presupune rezolvarea a 30 de probleme în 3 ore, fiecare problemă fiind redactată într-o altă limbă europeană.
Am început să particip la olimpiada de matematică din clasa a 5-a. A demarat iniţial ca o curiozitate, cu o olimpiadă la faza pe şcoală, pentru ca ulterior, după ce am ocupat locul 1 la faza judeţeană, să devină un drum de urmat în viaţă. Am mai avut tentative şi pe la alte discipline, uneori reuşind chiar să obţin şi ceva premii, însă nu la un nivel superior. Ar fi probabil de amintit aici un loc 3 la olimpiada judeţeană de română din clasa a 6-a şi locurile 2 şi 1 la olimpiada judeţeană de fizică din clasa a 9-a, respectiv a 11-a. În tot acest timp, matematica a rămas prioritară şi nu m-am abătut niciodată de la ea.

În afara cadrului şcolar, mă mândresc cu faptul că practic judo-ul de 8 ani. Printre realizările pe acest plan se numără un titlu de campion naţional la individual şi o medalie de bronz cu echipa. Ar mai fi de adăugat ca hobby-uri biliardul, fotbalul şi, bineînţeles, teatrul şi filmele.

Peste un an mă văd hotărât ce vreau să fac în viaţă. Peste 15-20 mă văd ţinându-mă de acea hotărâre cum pot mai bine.

Despre Euler, matematică și tehnologie

Dacă ar fi să numesc matematicianul preferat, categoric l-aş alege pe Euler. A lucrat în aproape toate ramurile matematicii și prin devotamentul său a reușit să lase moștenire lucrări de o deosebită însemnătate chiar și după ce a rămas fără vedere. Matematica îi datorează multe lui Euler.

Istoria matematicii, ca probabil istoria oricărei alte ştiinţe, a fost marcată de genii şi descoperirile lor fabuloase. Ceea ce mă fascinează pe mine e mintea acestor matematicieni. Mă întreb mereu: dacă cu resursele de atunci au reuşit să descopere asemenea lucruri, ce ar fi descoperit astăzi?

Dacă e să privim matematica şi cititul, alături de cultura generală ca două extreme, soluţia este echilibrul lor, nu vreo parte sau alta. Să te descurci în viaţă nu presupune doar citit şi cultură generală, la fel cum nu presupune nici exclusiv matematică. Când vine vorba de modul în care influenţează raţiunea, e puţin spus că te ajută să fii întreprinzător şi că te ajută să gândeşti logic. Abia în momentul în care reuşeşti să o simţi îi realizezi adevărata contribuţie. Cât despre calcule, formule şi probleme complicate, personal nu cunosc vreo ramură a matematicii, din ceea ce studiem până la liceu inclusiv, care să fie inutilă. Orice fenomen fizic şi din natură ajunge în final la o formulă sau la un calcul matematic. Dincolo de a fi un instrument pentru celelalte ştiinţe, matematica deschide noi orizonturi într-un domeniu cu un număr infinit de provocări. După cum zicea şi Ţiţeica: „Matematica este un mod de exprimare a legilor naturale, este cel mai simplu şi cel mai potrivit chip de a înfăţişa o lege generală sau curgerea unui fenomen, este cea mai perfectă limbă în care se poate povesti un fenomen natural”. Nimic din tehnologia de care dispunem astăzi nu ar fi existat fără matematică. Vina acestei preconcepţii vizavi de utilitate nu o poartă matematica, ci modul în care este predată.

Rolul principal al tehnologiei este de a ne facilita existenţa. Ştiinţa este unealta ce trebuie şlefuită în diferite puncte pentru a putea obţine rezultatul practic, ceea ce numim noi tehnologie. Probabil că majoritatea lucrurilor din lumea asta au întrebuinţare duală. Dacă un stilou poate fi atât instrument de scris cât şi armă albă, e inutil să mergem cu mintea la nanotehnologie sau alte inovaţii. Cred că rolul omului nu este de a ţine pasul cu tehnologia, ci de a prelua din ea cât doreşte, în limita posibilităţilor, pentru a-şi face viaţa mai uşoară.

Învăţământul din România

Ar fi multe de schimbat în învăţământ, au venit cu potenţiale soluţii oameni mult mai îndreptăţiţi decât mine. Pe lângă caracterul practic căruia i-aş acorda o mai mare atenţie, probabil aş dori o mai mare varietate în specializări. Să existe un punct în cadrul liceului în care fiecare să ştie ce vrea să facă mai departe şi să se poată concentra asupra acelui lucru. Până la acel terminus să existe o bază de cultură generală şi o imagine de ansamblu asupra a tot, pentru ca decizia să fie corectă şi în deplină cunoştinţă de restul posibilităţilor. Ar mai fi utili nişte „sfătuitori” de carieră. Există foarte multe meserii de care lumea nu ştie sau aude pur întâmplător, meserii în care talentul lor ar fi foarte bine venit.

Am reuşit să găsesc nişte rezultate interesante, aparent nedescoperite până atunci, pornind de la o problemă, având o curiozitate şi ulterior reuşind să demonstrez cazul general. Mi-am prezentat lucrarea la o sesiune internaţională de comunicări în Cipru urmând ca apoi să fie publicată într-o revistă naţională de matematică. În matematică se descoperă enorm de multe, însă din păcate nu sunt făcute publice la amploarea meritată. Creativitatea (şi cercetarea în general) este factorul care face ca azi să visăm la teleportare în loc să vânăm în pădure. Creativitatea înseamnă evoluţie. Pentru a putea veni cu ceva nou într-un domeniu, o condiţie esenţială este să cunoşti tot ce există până la ora respectivă în acel segment.

Despre colegii de clasă, caracterele puternice și modele de viață

Colegii de clasă sunt oamenii cu care petreci cea mai mare parte a zilei, creşti şi te maturizezi odată cu ei, supervizează evoluţia ta şi totodată te somează atunci când calci strâmb. Desigur că fiecare prieten a contribuit cu ceva la aceasta formare a mea, însă marele merit îl au colegii mei.

Nu pot să zic că am simţit vreodată că sunt invidiat. E uşor să pui pe seama invidiei o situaţie în care nu eşti văzut bine sau strâns cu uşa. De altfel, nu invidia ci respectul e ceea ce are pentru tine rol constructiv. E un semn că lumea te înţelege şi apreciază ce faci. M-am simţit bine să resimt în anumite situaţii respect din partea colegilor de antrenament sau a celor de clasă.

Nu am un model anume în viaţă, dar sunt impresionat mereu de oamenii care au o minte extraordinară şi mai presus de asta, vor să-şi etaleze cunoştinţele pentru a schimba ceva sau a aduce ceva nou şi constructiv societăţii.

Îmi plac caracterele puternice. Oamenii care ştiu ce vor să facă în viaţă, care au păreri şi principii adânc înfipte, dar care sunt cu mintea mereu deschisă spre noi posibilităţi.
Îmi plac, în general, cărţile de filozofie. Dintre autorii români, m-a atras în mod deosebit Marin Preda. Un prozator fabulos şi cu o cultură de invidiat. În categoria scrierilor care m-au făcut să privesc altfel lumea şi viaţa se numără cele din seria Inuaki, pe care le recomand oricui cu drag.

Despre cartea lui „Teoria pas cu pas”

Ideea cărţii „Teoria pas cu pas” nu-mi aparţine. Cel mai bun prieten al meu, Radu Taloş, a venit într-o zi şi mi-a spus că ar vrea să scrie o carte pe tema aceasta şi că ar vrea să colaborăm. Iniţial am convenit ca fiecare să aibă o contribuţie egală la material. Ulterior a decis să se retragă din postura de scriitor şi să aibă statutul de colaborator, întrucât 90% din volum fusese scris de mine. Majoritatea capitolelor sunt rezultatul unor lungi discuţii şi teste în situaţii concrete de viaţă. Cartea dezbate diferite tipologii umane şi ipostaze specifice din viaţa tinerilor, toate fiind bazate pe un concept pe care noi l-am intitulat „teoria pas cu pas”. Este totodată un semnal de alarmă, o îmbinare între tendinţele moderne şi ce ar fi bine să păstrăm din tradiţia vechilor generaţii. Prefaţa cărţii a fost redactată de către doamna prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, căreia ţin să-i mulţumesc pentru întregul sprijin acordat.

Despre educaţia și societatea de azi

Un om fără educaţie e ca o roată în formă de pătrat. Dacă nu i se şlefuiesc colţurile, nu se va rostogoli niciodată singură. Noi avem nevoie de şcoală pentru a ne putea mişca, pentru a nu rămâne pe loc. Noi elevii suntem conştienţi de asta, chiar dacă am vrea să prelungim vacanţele la nesfârşit. Mai mult, nu am savura vacanţele la aceste proporţii, dacă nu ar exista şi şcoala.
Calitatea şcolii pe care o urmezi ţine de cele mai multe ori de ambiţie, căreia i se alătură o doză de şansă. Consider că o şcoală bună îşi arată importanţa abia în momentul în care vrei să te ridici deasupra mediei.

Societatea contemporană nu mai are nevoie de bani. Nu o ştie multă lume, dar aşa e. S-a demonstrat că în momentul de faţă progresul tehnologic şi resursele de care dispune Terra ar fi de ajuns pentru ca noi să trăim o viaţă fără griji. Toţi la fel, fără a exista o ierarhie. Ceea ce se descoperă şi lucrurile la care se munceşte să nu reprezinte o sursă de întreţinere a noastră, având ca scop banul, ci o activitate de plăcere prin care să contribuim fiecare la o şi mai bună vieţuire. Există posibilitatea unei lumi perfecte. Important e să o vrem cu toţii.