Foto: Oleg Tishkovets

“Pisici, nu mai puțin lichide decât umbrele lor,

Se întorc după vânt.

Ele se strecoară, ingenios, subțiate, prin orificii

Mai mici decât ele.” ( A. S. J. Tessimond – Cats 1936) [1]

Erwin Schrödinger a fost un strălucit fizician, laureat al premiului Nobel, unul dintre fondatorii fizicii cuantice, dar și om de cultură, poet, bun cunoscător al artei, literaturii, filosofiei și istoriei. A pledat pentru integrarea științelor în cultură și fost preocupat de îmbinarea fizicii cu lumea vie, a teoriei științifice cu filosofia. Ca majoritatea oamenilor de știință preocupați de transdisciplinaritate, își exprima ideile adresate publicului larg într-un limbaj potrivit, simplu, adeseori poetic.

Comportarea sistemelor fizice, din punct de vedere cuantic, poate fi prevăzută numai statistic, pe baza probabilităților de producere a diferitelor fenomene. Louis de Broglie afirma în „Natura ondulatorie a electronului” cu ocazia primirii premiului Nobel în 1929: „…atât pentru materie, cât și pentru radiație, în particular pentru lumină, este necesară introducerea conceptului de corpuscul și undă în același timp. Altfel spus, existența corpusculilor însoțiți de unde, trebuie presupusă în toate cazurile”.[2] Schrödinger a extrapolat ideile lui De Broglie și a intuit ecuațiile dinamice cu soluții ce corespund stărilor cuantice stabile posibile atomilor și moleculelor.

În 1935, Erwin Schrödinger a publicat mai multe articole despre dificultatea înțelegerii teoriei cuantice, a introdus noțiunea de “incert” cuantic, prin care face diferența între teoria clasică și cea cuantică, propunând un exercițiu de gândire, un experiment mai celebru azi decât ecuațiile sale. Scopul experimentului a fost de a explica cum funcționează fizica cuantică la scara macro:

Erwin Schrödinger își descria experiența astfel: “Putem imagina chiar cazuri destul de ridicole. O pisică este închisă într-o cameră din oțel, împreună cu următorul dispozitiv (care trebuie să fie ferit de interacțiunea directă cu pisica): într-un detector Geiger-Müller se afla o foarte mică cantitate de material radioactiv, atât de mică, încât în decurs de o oră doar un singur atom probabil se va dezintegra, sau cu egală probabilitate, poate niciunul; dacă totuși se întâmplă, detectorul Geiger va genera un semnal și prin intermediul unui releu eliberează un ciocan care sparge o mică fiolă de cianură. Dacă lăsăm nesupravegheat întregul sistem timp de o oră, putem spune ca pisica trăiește încă dacă în acest timp nici un atom nu s-a dezintegrat. Funcția de undă a întregului sistem va exprima acest fapt având în ea pisica vie-și-moartă (scuzați expresia) sau împrăștiată în părți egale. Este tipic pentru aceste cazuri ca o nedeterminare localizată inițial la nivel atomic să fie transformată într-o nedeterminare la nivel macroscopic, care poate fi apoi rezolvată prin observare directă. Asta ne împiedică să acceptam în mod naiv ca valid un “model neclar” pentru a reprezenta realitatea. Prin el însuși el nu conține nimic neclar sau contradictoriu. Există o mare diferență între o fotografie mișcată sau nefocalizată și o fotografie clară a norilor și a pâlcurilor de ceață.” [3]

Fotografie din filmul “A serious man”, 2009, regizat de Ethan Coen și Joel Coen

Schrödinger a atras atenția că teoria cuantică permite ca o pisică închisă ermetic într-o cutie să fie în același timp și vie și moartă, până când cineva nu va deschide capacul pentru a vedea în ce stare se află pisica.

Schrödinger spunea în cartea „Ce este viața?” despre ideile vehiculate de către școala dominantă de fizică cuantică (Bohr, Heisenberg, Born și alții) privind subiectul și obiectul experimentului științific: „Ni se dă de înțeles că nu putem observa niciodată un obiect fără a-l modifica sau influența prin propria noastră activitate de observare a lui. Ni se dă de înțeles că, sub impactul rafinatelor noaste metode de observație și de interpretare a rezultatelor experimentelor noaste, această limită dintre obiect și subiect a fost sfărâmată…Lumea îmi este dată o singură dată, nu una existând și alta fiind percepută. Subiectul și obiectul sunt una. Nu putem spune că bariera dintre ele a fost sfărâmată de rezultatele recente ale fizicii, deoarece această barieră nu există.” [4]

Basarab Nicolescu spunea despre paradoxul pisicii lui Schröedinger și despre paradoxul EPR că sunt de fapt false paradoxuri, “…căci ele dau la iveală contradicții exclusiv în raport cu limbajul natural, obișnuit, care este cel al realismului clasic; dacă aceste paradoxuri sunt instructive când se urmărește demonstrarea incompatibilității dintre realismul clasic și realismul cuantic, ele devin în schimb inutile în contextul unei prime abordări a ideilor cuantice.” [5]

[1] John D Barrow – Mic tratat despre nimic- Editura tehnică 2006
[2] Manual de fizica pentru clasa a XII-a F1-F2, Editura Books Unlimited Publishing
[3] Steven Weinberg – Visul unei teorii finale- Humanitas, 2008
[4] Erwin Schrödinger – Ce este viața și Spirit și materie, Editura Politică, 1980
[5] Basarab Nicolescu – Noi, particulele și lumea, Polirom 2002