Strigoi, şiscoi şi pricolici
de Manuela Pintea

Incursiunea pe care urmează să o facem ne va deschide nebănuite porţi către o lume abstractă, fascinantă şi în permanenţă explorată, datorită misterului ce planează asupra sa, lumea strigoilor.

În elaborarea acestui material, am apelat la o veche enciclopedie, pentru a face o comparaţie cu ceea ce am descoperit în urma cercetării de teren din anul 2003. Explicaţia pe care o dă dr. C. Diaconovich în Enciclopedia Română include toate „formele” sub care găsim acest personaj mitologic: „Strigoi, după credinţa populară sunt oamenii cari se nasc cu perdea pe cap. Se crede, că S. au codiţă. După ce mor se îngroapă cu faţa în jos, li-se pune în gură un căţel de usturoiu, sau li-se împlântă o ţeapă în inimă, ori li-se leagă trupul cu rug, etc., ca să nu poată ieşi noaptea din groapă. Când ies (mai ales în noaptea Sf.Andreiu), iau laptele dela vaci, sug sângele, sau rod inima rudeniilor din viaţă. De aceea membrii familiei, din care a ieşit un S., după moartea lui sunt chinuiţi de frică. Tot asemenea e chinuită femeia, ai cărei copii au murit nebotezaţi, cari iarăşi trec în S. Credinţa în S., numiţi şi şiscoi şi pricolici, e generală la toate popoarele; mai există şi azi ca o reminiscenţă a păgânismului.” (Dr.C.Diaconivich, Enciclopedia Română, Tomul III, Editura şi tiparul lui W.Krafft, Sibiu, 1904, pag.1028). Aceeaşi enciclopedie ne informează că pricoliciul este „om care se strămută în lup.” (ibidem, pag.670).

Informatoarea Bretan Aurica din satul Sălişte, com.Băseşti, este de părere că strigoii sunt acele persoane care se nasc „într-o beşică învăscută (…) acie ce au pă cap crăiţă roşie.” La fel spun şi informatoarele Lung Veronica şi Ghiţ Rozalia. Ele mai afirmă că strigoii sunt şi aceia care se nasc cu coadă, fiind toată viaţa ocoliţi de comunitate. Cauza pentru care se nasc strigoii ar fi blestemul care planează asupra unei familii şi care s-ar manifesta „la a şeptea sămânţănie”. Se mai crede că strigoii sunt legaţi de manifestările diabolice, în foarte rare cazuri putând fi dezlegaţi de blestem. Numai moaşele care ştiau un anumit descântec puteau să salveze aceste suflete blestemate, în momentul naşterii lor, când rupeau „crăiţa” sau „perdeaua” în care erau înfăşuraţi. De regulă, moaşele ţineau secret acest lucru şi nu spuneau nimănui că cel moşit de ele ar fi strigoi. Cu toate acestea, comunitatea simţea pericolul şi încerca de fiecare dată să găsească o soluţie pentru ca acesta să fie înlăturat sau ţinut la distanţă. Oamenilor din popor le-a fost întotdeauna teamă de strigoi, de aceea evitau să umble noaptea pentru a nu fi purtaţi de aceştia sau chiar pentru a nu fi omorâţi. Cei care au văzut strigoi au spus că aceştia apar ca nişte lumini minuscule, aidoma lumânărilor şi „joacă” pe câmp sau prin păduri – în cazul strigoilor morţi; în cazul strigoilor vii, aceştia îi poartă noaptea pe drumeţi, până îi omoară.

„Înt-o sară, tăt l-o aşt’eptat mămuca pă tătuca să vie acasă, că lucra la un grof. Şi păstă drum und’e şid’e’m şid’e’u ii, era un cân’e că nu să put’e apropt’ie n’ime d’e el. Şi o vin’it şi o d’sprins caii d’e la trăsură şi tăt l-o aşt’eptat să intre în casă şi n-o mai intrat în casă. Apoi l-o văzut cum o intrat în curt’e, pă lângă cân’e şi l-o dus domn’işoru 10 km. Şi când o ajuns pă marjina Someşului o auzât cocoşii şi s-o trezât, că d’e nu, pt’ica în apă şi să-n’eca şi mure’.” (inf. Pintea Ecaterina).

Anumiţi informatori, trăiesc cu convingerea că strigoi pot deveni şi oamenii foarte răi sau cei care au un comportament ciudat în timpul vieţii:

„O fost on căoaci şi căoaciu’ ala o fo’ strâgoi. Şi când o murit, l-o cotat tăţ’ şi o avut o co’dă, aşe’ să spun’e. Şi după ce o murit, l-o-ntors cu faţa-n jos şi i-o-mpluntat ceva în in’imă şi-apoi aşe’ l-o-ngropat. Că, vin’e’ no’pt’e şi făce’ răoătat’e.” (inf. Brînduşe Valer).

După unii, copiii care mureau nebotezaţi erau consideraţi strigoi care se adunau la răscruci sau la în jurul unor troiţe. De aceea se spune că nu e bine să-ţi faci semnul crucii seara când treci pe lângă o cruce, fiindcă aceştia se sperie şi fug. Alţii spun că sufletele acestor copii se văd noaptea prin cimitir cum umblă ca nişte lumini, fiind foarte periculos să treci pe acolo. Oamenii care treceau pe lângă astfel de locuri, spuneau rugăciuni în gând. Era un mare pericol să vorbeşti deoarece puteai amuţi.

„Copt’iii care mor n’ebot’ezaţ umblă pântre temet’auă, pân mn’ezun’ii (…) la cruce’ d’e drum să adună. Dracii acie’ i-am văzut când o mărs cătă o vălce’şi o mărs pân mn’ezun’ie (…) ca două lumn’in’i aşe’ me’re’ până s-o ajuns la pădure, d’-acolo nu i-am mai văzut.” (inf.B.V.).

Pentru aşezarea morţilor în lumea cealaltă, rolul cel mai important aveau neamurile. Acestea aveau datoria de a-l „ajuta” pe defunct să depăşească pragul dintre lumi, prin respectarea unor legi nescrise care s-au transmis din generaţie în generaţie. Cu toate acestea, pentru ca membrii familiei să nu se teamă de cel trecut în nefiinţă, recurgeau la diferite practici: tăiau din părul mortului şi îl puneau în grindă, făceau pe la uşi şi pe la ferestre cu usturoi, pentru ca sufletul să nu se poată întoarce în casă sau spărgeau „la ţâţâna uşii un blid”, semn că mortul s-a despărţit definitiv de cei vii. Când era mortul dus la groapă, oamenii apropiaţi de familia acestuia, puneau ţărână de pe mormânt sub haine fiecărui membru din familie, „ca să nu să t’amă.”

Dacă vechea lume a satului sporea elementul arhaic, la fel cum Blaga sporea misterul, noua lume a satului a pierdut o mare parte din elementul de tradiţie ce a consacrat-o şi o consacră. Totuşi, a mai rămas o parte din ceea ce a fost cândva, povestirile bătrânilor satului, aceste minunate poveşti sau întâmplări cu adevărat trăite în trecut, de care oamenii îşi amintesc vag, ca într-un vis.

CREDINŢE ŞI SUPERSTIŢII ROMÂNEŞTI după Artur Gorovei şi Gh.F.Ciauşanu;
editori : Elena Nicolau / Carmen Huluţă

* Dacă o mamă a avut şese fete dupăolaltă şi toate trăiesc, şi a şaptea oară a căpătat iarăşi fată, cea de pe urmă trebuie să fie iarăşi strigoaică.
* Se crede că dacă la o casă sunt şapte feciori sau şapte fete, unul din ei sau ele trebuie să fie strigoi sau strigoaică.
* Dacă un copil înţărcat suge ă’ăa mamei pe furiş la o săptămână după înţărcare, apoi acel copil, după moartea li, se face strigoi.
* Copilul care se naşte cu căiţă pe capse crede că după moarte se face strigoi. De aceea, când moare, trupul lui se leagă cu rug – şi aşa se pune în mormânt; apoi i se mai pune mei în ochi, în gură, în nas şi în urechi, ca să nu se mai facă strigoi.
* Se face strigoi omul a cărui umbră i s-a luat cu trestia spre a fi clădită într-un zid.
* Se face strigoi mortul sub care a trecut mâţa sau vreun câine.
* Pune în gura şi nasul mortului smirnă şi tămâie, ca să nu se facă strigoi.
* Să nu dai cucoş peste, că se preface mortul în strigoi.
* Dacă ai găsit pe vreun mort dezgropat, lasă-l aşa, că acela-i strigoi şi-i păcat să-l îngropi.
* Se face strigoi mortul căruia i i-a furat „piedica”. Piedica aceasta se fură adesea, fiind bună de farmece.
* Dacă un mort este lunatec şi înziuat cu un frate al său care trăieşte, i se împănează ochii, nasul, gura, urechile cu mei şi pietricele, ca să nu se facă strigoi; după ce-l îngroapă, se sloboade o puşcă pe deasupra mormântului. Aceasta se face ca să nu se ivească vreo vrajbă între cei doi fraţi pe lumea cealaltă.
* Se crede că acea casă unde este usturoi este scutită de strigoi, căci aceia fug de usturoi.
* Strigoiul stă pe pământ până la miezul nopţii.
* Strigoii cică ies noaptea din groapă şi vin pe la casa rudelor, le mănâncă ce găsesc gata şi le varsă făina din căpistere.
* Dacă la şase săptămâni de la moartea cuiva moare şi o altă persoană din familia celui dinâi mort, atunci acesta se dezgroapă şi, dacă îl găseşte cu faţa în jos, se crede că este strigoi; îndată i se bate un par în inimă, pe care o şi ia, şi cu ea se ung toţi membrii familiei, păzindu-se prin aceasta de a mai muri vreunul
* Prin morminte nu e bine a face dese umblete, mai cu seamă marţi şi sâmbătă noaptea, căci femeile care au fost strigoi, de-au dus laptele şi altele, se scoală şi umblă, şi, fiind foarte păcătoase, nu au stare nici în mormânt, de diavolul fiind purtate; fă-ţi cruce şi te roagă lui Dumnezeu, şi vor dispărea strigoii şi diavolii, şi tu te vei întări şi nu-ţi va fi nimic.
* Numai oamenii care sunt strigoi, numai aceia apar după moarte; dar numai trupul e de om, picioarele sunt ca de mânz. Aceasta se poate dovedi, că în dimineaţa Sf.Andrei se văd pe drumuri şi prin alte locuri o mulime de urme ca de mânz.
* Pentru ca strigoii să nu iasă din mormânt şi să umble pe la neamuri, după moarte îi bagă o undrea pe buric, şi atunci zice poporul că nu mai poate învia.
* Se zice că peste mormântul unui strigoi e cu neputinţă a face să treacă un armăsar negru ori un gânsac.
* Ca să se ştie dacă un om s-a făcut strigoi, se duce un cal armăsar şi se trece peste mormânt; când calul nu vrea să treacă, dovadă că omul din acea groapă s-a făcut strigoi.
* Mai ales în noaptea de Sân Georgiu, strigoii umblă ca să ia laptele de la vaci, mana din grâu şi chiar puterea de la oameni. Pentru aceea, în presară, fiecare om pune în poartă şi la uşa grajdului câte-o clombă de rug, ca semn că acolo nu pot intra strigoii. Cine în acea noapte stă în grajd, sub o grapă cu colţii de fier, acela vede strigoii când vin şi-i poate şi apuca. Cine prinde în Ziua Crucii un şarpe, îl omoară şi-i pune în gură un sâmbure sau un căţel de ai, îl bagă sub pragul uşii – şi aşa aiul încolţeşte acolo în gura şerpelui; apoi aiul acela îl pui în pălărie, te sui în turnul bisericii când vin oamenii la biserică şi ai darul de a vedea şi cunoaşte pe strigoi.
* Dacă la cel dintâi şarpe pe care l-ai văzut înainte de Sf.Gheorghe îi vei tăia capul cu un ban de argint, şi îndată să-i pui în gură un căţel de ai, în ziua de Sf. Gheoghe vei putea vedea cu ochii pe strigoi când iau laptele de la vacile oamenilor.
* În ajunul sărbătorilor mari ca în ajunul sfintilor Paşti, dacă vei mânca câţiva căţei de ai, nu te teme că-ţi vor mânca strigele inima.
* Când se naşte un copil, se împlântă în pragul uşii un cuţit şi se pun în leagăn două ace pentru ca să se împiedice strigoii să se apropie să ia copilul.
* Strigoiul e dezgropat la cumpăna nopţii, când dorm apele, dus într-o pădure, unde fie e ars cu totul, fie i se arde numai inima. Cenuşa se aruncă pe apă de râu. (Gh. F.C.)
* Cei care deoache se fac strigoi. (Gh. F.C.)
* Strigoi se face ăla de se naşte cu perdea sau cămeşă pe cap. Când moare, înainte de îngropăciune, trupul se leagă cu un rug, i se pune mei în nas şi în gură şi i se înfinge o andrea în buric, că acolo îi stă puterea. (Gh. F.C.)
* Strigoiul are cap de om, picioare de cal şi coadă. (Gh. F.C.)
* Morţii care se fac strigoi se îngroapă cu faţa-n jos. (Gh. F.C.)
* Dacă unul din neam s-a făcut strigoi, să se bea din apa în care s-a pus pământ de pe mormântul mortului. (Gh. F.C.)