Filmul este o părere despre lume
Iunie 2011
de Sens Unic

Fotografie de Cosmin Bumbuţ, Bucureşti, 2009.

Corneliu Porumboiu este plasat de către jurnaliştii şi criticii de film din lumea largă în “Noul val al cinematografiei româneşti”, alături de Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, Cristian Nemescu, Cătălin Mitulescu şi alţii. Corneliu Porumboiu a fost laureat cu mai multe premii la Cannes, face parte din diferite jurii la festivaluri internaţionale de film, este binecunoscut şi apreciat de mulţi cinefili din toată lumea.

Împreună cu un grup de prieteni din Austria, Ucraina, Danemarca şi România am văzut în 2007 filmul “A fost sau n-a fost”. După vizionarea acestui film, zile întregi s-a vorbit despre acest film, iscându-se lungi discuţii despre sarcasmul şi umorul românesc, despre realitatea Revoluţiei şi adevărurile personale, despre regizorii şi mass-media din România, despre românii fără perspectivă şi fără speranţă, despre vină şi ruşine, despre Europa de Est şi Occident.

Celălalt film, “Poliţist, adjectiv”, l-am văzut singuri. Parcă ritmul molcom al filmului, cadrele lungi, creşterea gradată a tensiunii, detaliile fiecărui minut fac mai potrivită vizionarea în solitudine. Alex Leo Şerban spunea într-un articolul publicat în revista Liternet că “Porumboiu a făcut un film poliţist, substantiv: unul în care intriga n-are importanţă, DEX-ul devine personaj, iar flagrantul final e desenat cu creta pe o tablă…” Film discret, sensibil, cu un aer profund românesc, “Poliţist adjectiv” pare o extensie, dar nu o continuare a primului film. Realismul şi absurdul filmelor transpar şi din cele două personaje neînsufleţite: televizorul în primul film şi DEX-ul în cel de-al doilea.

Aşteptăm cu mare interes să vedem ce va regiza după după cele opt scurt metraje şi două lung metraje.

Interviu cu Corneliu Porumboiu

Acţiunile filmelor dumneavoastră se petrec în oraşe provinciale. Aţi menţionat într-un interviu că Vasluiul vă inspiră. Ce amintiri vii v-au rămas din Vaslui?

Sunt multe amintiri, mi-am petrecut toata copilăria şi adolescenţa în Vaslui. E greu să vă povestesc acum una dintre ele.

Aţi terminat ASE, management. Vă puteţi imagina ca director al unei companii şi locuind în Vaslui?
Nu. Niciodată nu mi-am imaginat că mă voi întoarce în Vaslui. La facultatea de Management am absolvit o secţie care se numea Management Cultural şi Artistic. În cazul în care n-aş fi făcut regie de film cred că aş fi încercat să lucrez în producţia de film.

Vă reîntoarceţi în Vaslui cel puţin de sărbători. Cum s-a schimbat oraşul după 1994 când v-aţi mutat la Bucureşti? Dar oamenii?

S-au schimbat multe lucruri dar nu atât de repede și în sensul în care speram că o să se schimbe. Îmi vine greu să generalizez, dar cred că suntem mult mai blazaţi decât acum 10 ani.

Se vorbeşte de cărţi de căpătâi. Există oare filme de căpătâi, adică filme pe care n-ar trebui să le ratăm? Ce filme aţi recomanda adolescenţilor ordonaţi care ar dori să vadă filme care merită să fie văzute?

Sunt foarte multe filme care îmi plac si care m-au marcat, am să-le scriu pe cele care-mi vin acum în minte: „Mecanicul” de Buster Keaton, „Gertrud” de Carl Theodor Dreyer, „Pickpocket” de Robert Bresson, „Ma nuit chez Maude” de Eric Rohmer, „Kroustaliov, masina mea” de Alexei Gherman.

Ce calităţi trebuie să aibă un tânăr pentru a deveni regizor? Ce tip de educaţie ar trebui să primească un aspirant la regie?

În primul rând trebuie să-i placă să vadă filme iar în al doilea rând cred că trebuie să vrea să facă filme. Eu sunt un autodidact, nu cred într-un tip de educaţie standard.

Care erau modelele dumneavoastră în copilărie? Ce aţi visat să ajungeţi când eraţi copil?

Din ce-mi mai amintesc acum, pe la 10 ani vroiam sa devin arheolog, apoi am vrut să mă fac silvicultor şi tot aşa până la regizor. Asta se întâmpla pe la 20 de ani. Despre modele, am avut multe şi mai am şi astăzi. Părinţii mei au fost cele mai importante modele.

Poate un film bun să ne schimbe viaţa? Dacă da, cum?

Când vezi un film iţi petreci două ore într-un cinema. În tot acest timp puteai sa faci altceva, puteai să te indrăgosteşti sau să ai un accident. Eu consider ca simplul fapt de a privi un film îţi schimbă viaţa. Dacă şi conţinutul e revelator, e şi mai bine.

Ce pasiuni aveţi? Care vă sunt scriitori preferaţi?
Nu am pasiuni, am 36 de ani. Cehov, Gogol, Celine sunt câţiva dintre autoriii mei preferaţi.

Echipa, actorii , cameramanii sunt importanţi. Cum vă alegeţi oamenii cu care colaboraţi?

La montaj şi la sunet lucrez cu colegi de facultate. Am facut împreună 8 scurt metraje şi două lung metraje. Când îmi aleg colaboratorii mă interesează să fie profesionişti în domeniul lor. În România, după cum ştiţi, foarte multă lume lucrează după ureche.

Poetul rus Brodski, laureat al Premiului Nobel, spunea că pentru el „Dumnezeu este limbaj”. În filmul „Poliţist adjectiv”, apare la un moment dat această idee. Ce este pentru dumneavoastră filmul?

Un film este o părere despre lume şi o părere despre cinema. Truffaut a spus asta şi înclin să-i dau dreptate.

După „Poliţist adjectiv”, ştim ce însemna conştiinţă…? Ce înseamnă iubire? Dar păcat?

Cu întrebarea asta imi cereţi să fac doua filme.

Spuneaţi că nu credeţi în istoria scrisă cu majuscule, doar în istoriile personale. Care este istoria personală a regizorului Porumboiu şi ce influenţă a avut această istorie asupra filmelor dumneavoastră?

Dacă aş incepe să-mi scriu istoria personală aş exagera ca personajele mele din „A fost sau n-a fost”. Fiecare personaj important din filmele mele are ceva din mine.

Ce vă inspiră?
Ce trăiesc.

Deşi sunteţi un regizor antimainstream, aţi avut succes cu ambele lungmetraje. Cum vă explicaţi succesul filmelor dumneavoastră?

Filmele mele au avut succes într-o anumita zonă de cinema, cea a filmului de autor. Pentru aceste filme există un public numeros în străinătate.

Eraţi pregătit la Cannes să deveniţi un erou al Noului Val? Premiile primite v-au schimbat stilul de viaţă?

Premiile nu mi-au schimbat stilul de viaţă. Nu sunt un erou şi nici n-o sa fiu vreodată, mi-aş anula personajele.