Casa lui Darwin
Noiembrie 2010
de Sens Unic
Mihnea Boștină, cercetător la Harvard School of Medicine, afirma într-un interviu acordat pentru Hotnews, că evoluția speciilor este “cea mai frumoasă și accesibilă lecție de știință abordabilă în școală”, iar darwinismul este “un monument de claritate, logică, eleganță și frumusețe intelectuală”.
Dacă ești preocupat de teoria evoluției, dacă vrei să-ţi aminteşti că au trecut o sută cincizeci şi unu de ani de la publicarea “Originii speciilor” și dacă ai citit “Autobiografia” lui Darwin, este foarte potrivită o vizită, chiar şi una virtuală, la Down House din Kent. Acolo a locuit timp de patruzeci de ani Charles Darwin, a scris majoritatea publicațiilor sale, a crescut porumbei și a disecat viermi de pământ. Acolo ai putea vizita grădina și serele-laborator, ai putea vedea, în mărime naturală, cabina lui Darwin de pe vasul Beagle, te-ai putea plimba pe Sand Walk, locul unde se plimba și se gândea zilnic Charles Darwin.
În autobiografia sa, “Amintiri despre dezvoltarea gândirii și caracterului meu”, apărută în limba română la Editura Academiei în 1962, Charles Darwin descrie casa și viața sa de la Down, Kent, astfel:
„După câteva căutări zadarnice în provincia Surrey și în alte părți, am găsit această casă și am cumpărat-o. Mi-a plăcut aspectul variat al vegetației, caracteristic unei regiuni calcaroase și atât de deosebit de cu care mă obișnuisem în comitatele Midland, dar și mai mult mi-a plăcut liniștea desăvârșită și rusticitatea așezării. Totuși nu e un loc chiar atât de retras cum îl descrie autorul unui articol dintr-un periodic german, care afirmă că nu poți ajunge la mine decât pe o potecă îngustă, accesibilă doar catârilor! Stabilirea noastră aici s-a potrivit de minune cu o dorință pe care n-o prevăzusem, și anume că așezarea casei îngăduia desele vizite ale copiilor noștri, care n-au pierdut niciodată ocazia să ne vadă, de câte ori le-a fost cu putință.
Puțini oameni ar fi putut trăi o viață mai retrasă ca noi. Afară de vizitele scurte pe la rude și, din când în când, la mare sau în alte părți, nu ne mai duceam nicăieri. În prima perioadă a șederii noastre aici am făcut câteva vizite și am primit câțiva prieteni; dar sănătatea mea se resimțea aproape totdeauna din pricina acestor oboseli și crize de vomitare. Așa că am fost silit, timp de mai mulți ani, să refuz orice invitație la masă și asta a însemnat pentru mine o pagubă, deoarece aceste întâlniri îmi dădeau totdeauna o bună dispoziție. Din aceleași motive n-am putut invita la noi decât foarte puțini oameni cu care aveam legături științifice. Cât eram mai tânăr și mai sănătos, eram capabil de sentimente foarte puternice, în ultimii ani însă, cu toate că păstrez încă sentimentele cele mai prietenești pentru multă lume, am pierdut puterea de a mă atașa profund de cineva, nici chiar de bunii mei prieteni Hooker și Huxley, așa cum făceam altădată. Pe cât pot să-mi dau seama, această dureroasă pierdere a afectivității s-a strecurat în mine încetul cu încetul din pricina unei mari tristeți și, mai târziu, din pricina oboselii , ceea ce m-a hotărât să nu mai văd pe nimeni și să nu mai vorbesc cu nimeni, nici măcar o oră, afară de soția mea și de copiii mei.
În tot timpul vieții mele, cea mai înaltă bucurie și singura mea preocupare a fost munca științifică; și pasiunea pentru această muncă m-a făcut să uit, pentru moment, sau chiar să alung, suferințele mele de fiecare zi. De aceea nu am nimic de spus despre restul vieții mele afară doar de publicarea câtorva din lucrările mele.”
Curtea interioară a casei
Curtea interioară a casei din Down
Ceas solar
Sand Walk
Sand Walk
Sand Walk
Zidul serelor
Zidul serelor
Serele- laborator
Fotografii: Sens Unic